În comparaţie cu România, Belgia este o ţară normală din multe puncte de vedere. Există, însă, nişte aspecte care lasă de dorit inclusiv în comparaţie cu România (de exemplu, serviciile de internet) sau care pot fi de-a dreptul comice (asta după ce ţi-au trecut nervii).
Am observat că în Belgia lumea este, în general, foarte relaxată. Atât de relaxată încât, de multe ori, atunci când apelezi la serviciul unei firme sau (mai ales) la un serviciu public trebuie să te consideri norocos că eşti băgat în seamă. Oricum, aici expresia „te faci că plouă” e superfluă, aici este un singur anotimp - cel ploios.
Aş putea să scriu o antologie de întâplări doar din povestirile celorlalţi români trăitori în zonă... Pentru încăzire, iată povestea cu coletul, urmată de cea mai recentă - şi cea mai tare - „aventură” personală.
Bănuiesc că aţi trimis un colet, măcar o dată în viaţă. Ştiţi, astfel, că nu e nicio mare filozofie: scrii pe carton cine e destinatarul, cine e expeditorul, completezi un formular, plăteşti nişte bani şi îi urezi drum bun. Asa a făcut şi o bună prietenă, încrezându-se că simpla îndeplinire a formalităţilor cerute este necesară şi suficientă pentru ca rezultatul dorit să fie obţinut. Peste două zile se trezeşte cu poştaşul la uşă: „Aveţi un colet!” „A, da? de la cine? Aaaa, ia te uită, ce repede au răspuns (mamă ce repede se mişcă ăştia, pour une fois!)”. Când se uită mai bine, vede că are în braţe exact coletul pe care îl trimisese. Se uită nedumerită la poştaş şi îl întreabă dacă este vorba de o returnare a coletului, şi dacă da, pentru ce motiv... Poştaşul face ochii mari, se scarpină sub şapcă şi zice cu jumătate de glas: „aaaa, acum înţeleg, deci dumneavoastră sunteţi expeditorul....”
În ce mă priveşte, cea mai trăsnită întâmplare pe care mi-a fost dat să o trăiesc şi prin care am pierdut peste o lună în aşteptarea reparării unei camere video s-a terminat cu un soi de happy-end...
În primăvară, înainte de obişnuita de acum excursie de Paşti în România, decid să cumpăr o cameră video care să imortalizeze la comandă trăznăile fetei mele mult-iubite, întrucât vechea Samsung VP-D351 era total inutilă la lumina becului în apartament, iar afară trebuia să te rogi de ea să păstreze focusul. În rest, era foarte bună :)
Mare fan Canon pe partea de optică şi senzori CMOS, mă uit să văd ce au băieţii în ofertă şi foarte mă bucur când văd că tocmai au scos noi produse, ceea ce a dus la reducerea semnificativă a preţurilor generaţiei anterioare. Astfel, Canon HF11 ajunge de la 1200 la 800 euro, preţ la care se vindea şi succesorul acesteia, HF20. Apăruse şi un nou model la 1200 de euro, HF S10. Mă orientez repede pe www.camcorderinfo.com şi văd că HF20 ia bătaie la capitolul sensibilitate în lumină slabă de la predecesoarea sa, HF11, în ciuda noii generaţii de procesor şi a unei rezoluţii mărite. Mă decid uşor, iau HF11. Am fost foarte mulţumit de ea. Dacă vrea cineva o relatare detaliată a experienţei cu HF11, să îmi lase un comentariu...
La vreo două luni, apare o defecţiune: obturatorul care acoperă obiectivul când camera e stinsă refuză să se mai închidă. Sun la firma de la care am cumpărat camera să invoc garanţia. Firma este în Olanda, aşa că îmi trimit tot soiul de formulare în olandeză... Eu le completez în engleză, oricum, la ei cam toată lumea ştie şi engleză. Firma a reacţionat foarte promt şi foarte profesionist: au trimis ei o firmă de curierat la mine la birou ca să ridice coletul, şi s-au ocupat de toate formalităţile necesare.
La câteva zile după ce am predat coletul, găsesc în cutia poştală un aviz care arăta că firma de curierat a trecut pentru a îmi lăsa un colet dar că nu m-a găsit acasă. Imediat mi-am zis şi eu: „ia te uită ce repede se mişcă aştia, dom'le, mi-au şi trimis un cameră video în schimb!” Da' de unde! Ei veniseră încă o dată să ridice coletul! Am păţit ca în bancul cu tipul care câştigă o maşină şi, când se duce să o revendice, află că de fapt nu era o maşină, ci o bicicletă, şi nu trebuie să o ia, ci să o dea!
I se explică omului că acel colet a fost deja expediat şi îşi vede de drum. Peste încă o săptămână mă trezesc la birou cu altul, care vroia şi el să ridice coletul! Mamă, da' ce căutare are coletul ăsta al meu! Văzând că nu e de glumă cu băieţii aştia, sun repede la firmă să văd dacă au primit coletul expediat, deja, de vreo două săptămâni. Foarte amabil, interlocutorul meu nu poate să îmi confirme primirea... Sun la firma de transport, ei îmi confirmă că a fost expediat spre Olanda, dar mai multe nu ştiu nici ei... În fine, după alte câteva telefoane, primesc un email de la comerciantul meu care îmi confirmă pierderea coletului şi mă roagă să compeltez un formular pentru a se invoca asigurarea. Completez, trimit, şi mai trece vreo săptămână.
Sun din nou la firmă să văd ce trebuie să fac în continuare şi cam cât timp trebuie să treacă pentru a primi altceva în schimb. Mi se răspunde pe un ton foarte natural că, între timp, coletul a fost primit, camera video este la reparat şi o voi primi în maximum două săptămâni! Bine, dar asigurarea, emailul de confirmare a pierderii coletului.... Nimic, coletul a fost primit şi basta!
Sun la firma de transport: „aveţi vreo semnătură de confirmare de primire pentru coletul nr. xxxxx?” „Nu, domnu', la noi e înregistrat ca pierdut şi veţi primi contravaloarea, contactaţi comerciantul!” Contactez comerciantul: „Nu, domnu', la noi coletul a fost primit, camera video e la reparat, staţi dumneavoastră frumos că o să vină!”.
Nu mai aveam ce face. Acum stăteam frumos.
Şi cum stăteam eu aşa frumos, numai ce vine un email de la comerciant care zice aşa: „vă confirmăm pierderea coletului, vă rugăm să vă alegeţi un alt produs pentru valoarea respectivă din gama noastră de produse”. Răsuflu uşurat: oricând preferi un lucru nou unuia reparat. Problemă: Canon nu mai fabrica modelul HF11, şi dacă vroiam să rămân în acelaşi concept la aceeaşi valoare ar fi trebuit să aleg HF20, pe care o respinsesem de la bun început... Iar HF S10 era prea scumpă... Să aleg o altă marcă? Şi ce fac atunci cu toate accesoriile deja cumpărate pentru HF11 (baterii, în special)? Îi scriu comerciantului dilemele mele şi el îmi propune o reducere de 40 de euro la modelul HF S10... Oricum e mai bine decât nimic, îmi zic, şi fac viramentul pentru diferenţa de preţ dintre HF11 şi HF S10, cu reducerea obţinută.
Sună telefonul. Nevastă-mea: „Ai primit un colet cu o cameră video, zice că e reparată.” Seara când am ajuns acasă aveam să văd că era mai stricată decât o trimisesem. Stricată, dar gratis!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu