Cotidianul - o lecţie de viaţă

A fost odată ca niciodată un ziar frumos, înfiinţat de un mare român, şi citit pe nerăsuflate de un public fidel, dar pretenţios. Era alintat cu cuvinte frumoase, cum ar fi „quality”...

Mi-a plăcut în special că în acest ziar găseai, în aceeaşi zi, editoriale care exprimau păreri contrare, uneori total opuse, referitor la subiectele zilei. Ştirile erau bine scrise, analizele argumentate, sursele citate... Bineînţeles că mai erau şi scăpări, exagerări (n-aş merge până la manipulări), dar global era unul dintre cele mai bune ziare, care găzduia textele unora dintre cele mai bune condeie ale presei româneşti.

A mai fost şi un mare ziarist, care s-a remarcat îndeosebi prin rezistenţa pe care a opus-o unui regim îmbuibat şi fanfaron. Editorialele sale erau sorbite în fiecare dimineaţă, iar ziarul pe care îl conducea devenise una dintre primele platforme de comunicare cu cititorii, fiind, cred, primul mare ziar care dădea cititorilor posibilitatea să comenteze sub fiecare articol. Cititorii comentau, iar ziarul reacţiona*. A fost un model.

Ziarul frumos şi marele ziarist şi-au unit destinele astă-vară, când multe dintre condeiele frumosului ziar se odihneau la soare. Între timp, situaţia din ţară se împuţise, mirosea a stătut, dar ziarul era în continuare frumos, optimist şi roz, jertfind doi dintre editorialiştii săi de seamă care au fost trimişi în vâltoarea partidului la putere pe posturi de senator şi respectiv europarlamentar. Criza morală şi economică din ţară începuse însă să agite apele în redacţia ziarului, lăsându-se cu demisii şi articole nu foarte măgulitoare între colegi. Era, încă, un semn că inima ziarului mai bătea.

Astă-vară, zice Hotnews, s-a mai întâmplat un eveniment. O adiere dinspre Parchet a sosit cam în acelaşi timp cu o adevărată furtună în redacţiile trustului de presă patronat de Vântu. Marele ziarist, ajuns o umbră palidă şi otrăvită a maestrului de odinioară, a preluat conducerea frumosului ziar cu un obiectiv foarte clar: distrugerea Băsescului. Folosind ca pretext criza economică pentru a îi reduce la tăcere pe cei incomozi, veninul pentru a îşi otrăvi cititorii şi biciul financiar pentru a conduce redacţia, marele ziarist a angajat într-o luptă absurdă o publicaţie care, deşi pe o pantă uşor descendentă şi cu fasonul pătat de scăpări din ce în ce mai dese, rămânea o referinţă în presa autohtonă, publicul său sperând într-o revenire.

Marele ziarist a decis că el ştie, el face, el rezolvă. Frumosul ziar de odinioară începuse să capete chipul şi asemănarea fostului mare ziarist, acum un „bezmetic acru”, ca să îl citez doar pe I.T. Morar. Cititorii săi au fugit care încotro. Faptul că televiziunea colegă Realitatea TV începuse să aibă aceeaşi atitudine autodistructivă era proba supremă că directiva venea de sus, unde numai vântul poate ajunge.

Au fost alegerile. Geoană a ţopăit. Până în ziua de azi, suma cuvintelor sale nu a depăşit cele spuse în „frumoasa noapte a democraţiei” în care el a fost „preşedinte” iar doamna sa a fost şi ea, pentru o noapte, prima. Prima doamnă. Mahmureala de după beţia puterii trebuie să fie foarte dură. Şi cred că domnul Geoană a băut multă apă chioară după, altfel nu îmi explic de ce starea de euforie persistă.

Şocul a fost puternic nu numai pentru familia Geoană. Vântu a făcut linişte pentru o clipă, furtuna care a urmat spulberând o serie de mituri despre realitatea românească. Cotidianul se închide de la 1 ianuarie dacă până vineri nu apare un investitor...

Frumosul ziar, azi captiv în mâinile unui fost mare ziarist şi aflat la propriu în bătaia vântului, ajunsese la un tiraj demn de o foaie orăşenească. Ziarul Cotidianul a fost un simbol - pentru mulţi cititori, era etalonul informaţiei corecte. Pentru angajaţi, era un simbol al reuşitei profesionale.

Pentru patron, nu era însă decât un instrument. Publicul său ţintă, tirajul, marca sa, nu au reprezentat decât mijloace de presiune şi unelte de distorsionare a realităţii în mâinile unui patron care avea un interes precis: pierderea Băsescului. Faptul că acolo lucrau oameni, care aveau familii, copii, obligaţii, vieţi de trăit nu a contat câtuşi de puţin. Unealta era acolo pentru a fi utilizată. Acum s-a tocit. Deci trebuie aruncată.

Un angajat a făcut infarct la auzul veştii că serviciul lui este aruncat la coşul de gunoi, ca o hârtie igienică a cărei menire a fost îndeplinită.

---------------------

Cu o seară înainte de dezbaterea televizată (singura!) din turul II, Vântu îl cheamă pe Geoană la el acasă. Potenţialul viitor preşedinte se execută. Numai că acolo lucrurile erau deja aranjate... a doua zi apar fotografiile în ziare (făcute de un fotograf anonim - bizar pentru o fotografie care ar face mândru orice fotojurnalist, nu?) iar scena răstoarnă rezultatul alegerilor. A fost aceasta modalitatea prin care Vântu să-şi asigure iertarea, nefiind sigur că metodele sale au avut succes?

Singurii care au avut de câştigat din această poveste sunt cei care au rămas cu capul pe umeri şi sufletul la purtător. Îi citiţi prin Academia Caţavencu, prin alte ziare sau pe bloguri. Le mulţumesc pentru curajul lor şi pentru faptul că au arătat că există onoare.

* Îmi aduc aminte de un articol apărut prin 2001 în EVZ (eram la masterat în Budapesta) despre autostrăzile care trebuie construite în România, şi toate proiectele se „întâlneau” la Bucureşti; am întrebat printr-un comentariu de ce nu se proiectează şi legături transversale, de exemplu între Moldova şi Occident prin Transilvania... Comentariul meu a stârnit zeci de replici, iar a doua zi a apărut un articol despre avantajele pe care un astfel de proiect le-ar aduce unei regiuni atât de defavorizate ca Moldova... Am fost entuziamat, dar de atunci au trecut 8 ani şi... şi nimic.

ZVON (acum ŞTIRE): Malev se retrage de pe Aeroportul Iaşi începând cu 16 noiembrie - actualizat

După ce am citit aici că în curând e posibil să nu mai avem aeroport în Iaşi, am crezut că e groasă. Dar am sperat că, în ciuda imbecilităţii autorităţilor locale, oraşul se va dezvolta în continuare, forţat de împrejurări, ca şi până acum.

Se zvoneşte însă că MALEV se retrage de pe piaţa ieşeană. Cauza ar constitui-o restructurările din companie. Voi reveni spre seară cu linkuri. Până una-alta, căutaţi un zbor spre/din Iaşi după data de 15 noiembrie şi vedeţi şi voi dacă găsiţi ceva...

Eu zic că s-a dormit suficient şi ar fi timpul să se pună un pic osul la treabă. Se aude, pe acolo, prin „palatele” administrative?

Actualizare: Între timp au apărut informaţii oficiale pe newsiasi.ro, preluate de pe Ziarul de Iaşi. Bănuiesc că e vorba de ediţia scrisă a ziarului, întrucât ştirea respectivă nu apare în versiunea online, iar eu nu am acces la versiunea tipărită.

Dincolo de discursul politicos al reprezentanţilor companiei, se poate întrevedea cu uşurinţă lipsa de perspective economice a curselor Malev din Iaşi. Aeroportul Ferihegy din Budapesta îşi propusese acum mai mulţi ani să devină de interes est-european, o placă turnantă a transportului aerian în regiune. În acest sens, o cursă către Iaşi, deşi în pierdere (din cauza lipsei pasagerilor multe curse erau anulate şi comasate, deşi teoretic se invocau motive tehnice) reprezenta o investiţie: pe termen lung, ar fi fost o piaţă câştigată în condiţiile în care zona s-ar afla într-o continuă dezvoltare care ar fi generat o creştere a numărului de pasageri...

Numai că ungurii de la Malev (sau mai bine zis ruşii lui Abramovici, care stau la manşă) nu au luat în calcul faptul că administraţia romană, fie ea locală sau naţională, e o adunătură de incompetenţi care nu au fost în stare să construiască mai nimic în 20 de ani de la Loviluţie (în afară de vile, bineînţeles). Astfel, băieţii s-au retras în pripă. Cred că au avut informaţii recente privind starea jalnică şi perspectivele negre ale Aeroportului Iaşi, astfel încât a fost scos în grabă de pe tabelele de plecări/sosiri. Altfel nu îmi explic de ce nu cu multă vreme în urmă se puteau face rezervări pentru zboruri după 15 noiembrie, acum toate acestea fiind anulate şi pasagerii puşi pe drumuri sau constrânşi să se limiteze la data de 15 noiembrie. Mă întreb cum reacţionează Aeroportul Iaşi la această veste pripită şi ce măsuri contractuale poate lua - asta în cazul în care un astfel de contract a fost redactat cu diligenţa necesară...

Este încă o confirmare a faptului că lucrurile importante au nevoie de timp...

Daniel Funeriu: ARE YOU READY?

La lupta!

de Daniel P. Funeriu

Am primit o felicitare astazi, de la Mihail Neamtu, pentru "stoicismul" audierii din parlament. Multi m-au intrebat de ce am acceptat "jocul" din parlament si, in subsidiar, nominalizarea. Am acceptat nominalizarea nu din goana dupa functie. Am acceptat cu stoicism "audierea" nu din slabiciune sau obedienta. Am acceptat nominalizarea pentru a da un semnal. Am considerat ca datoria mea in acest moment este sa explicitez diferenta intre ce putem (eu si multi altii ca mine) sa oferim acestei tari in contrast cu ceea ce au de oferit "ei".

Am reflectat de mult asupra metodei. Pana acum "ei" utilizau cu succes cea mai mare smecherie a diavolului: sa te faca sa crezi ca el, de fapt, nu exista. Am vrut ca efortul meu sa serveasca exact la expunerea mediocritatii "lor", a imbacsirii cu starvul trecutului, a lipsei "lor" totale de viziune si a profundei "lor" frustrari. Le-am dat o mana de ajutor sa-si expuna cu entuziasm marfa pe taraba audierii din parlament. Au cazut in capcana si au facut-o. Astfel am vazut cat de stricata este marfa lor: ea poate fi digerata doar de stomacul lor de salahori politici.

Noi nu putem sa-i lasam la infinit sa intoxice generatiile de maine. Noi nu putem sa lasam aceasta mineriada intelectuala nesanctionata. Neimplicarea este acum sinucigasa pentru ca, s-a vazut limpede, capacitatea lor de a se coaliza si de a bloca orice evolutie senina catre viitor este imensa. Solutia este una singura: lupta necrutoare cu mediocritatea si cei care o poarta in vene. Pentru asta puteti conta pe mine. Mi-ar placea sa stiu ca pot conta si eu pe voi. Pentru ca miza nu este Funeriu, Croitoru sau Basescu. Miza este decredibilizarea unei intregi generatii si o data cu ea caderea unei cortine de plumb asupra Romaniei.

Asadar, ARE YOU READY?

Acest articol a apărut pentru scurt timp pe blogul lui Daniel Funeriu şi a dispărut la fel de repede. Readerul Google însă are ţinere de minte. Public aici acest mesaj al dlui Funeriu pentru că îi dau dreptate: miza nu este Funeriu, Croitoru sau Băsescu, ci lupta cu mediocritatea. Din păcate pentru Daniel Funeriu, nu cred că şefii lui sunt de aceeaşi părere. Vezi cazul Elena Udrea. Dar dacă îşi menţine îndemnul său de alăturare în lupta contra mediocrităţii, eu îi sunt alături. Sincer.

Responsabilitatea socială a întreprinderilor - ce se vede la televizor

Reclamele de la televizor spun foarte mult despre un popor. De exemplu, în unele ţări (în special în sudul Europei), reclamele la produsele alimentare prezintă un context familial, unde toată lumea împarte ce are mai bun; în alte ţări (cum ar fi Franţa) mama mănâncă pe ascuns iaurtul cumpărat pentru copilul ei.

Reclamele din România spun, şi ele, foarte mult despre mentalităţile poporului român, mentalităţi exploatate comercial de comercianţi. De exemplu, eu nu am văzut nicăieri atât de multe reclame la produse diuretice sau de stimulare a digestiei cum vezi în România, în special în perioada sărbătorilor. Nimeni nu te îmbie la cumpătare, ci la lăcomie, lăudând proprietatea unor pilule de a scurta unul din rarele momente de (dureroasă) concentrare la români. Este, cu adevărat, o mentalitate de tot rahatul.

Astfel de reclame nu apar de la sine, ele sunt produse de nişte specialişti pe baza unor studii şi a unor caiete de sarcini. Studiul spune care este segmentul ţintă şi ce valori stimează el, iar caietul de sarcini spune ce mesaj trebuie să transmită spotul şi cui. Realizatorul spotului aplică mesajul pe acel sistem de valori pentru a atinge segmentul de piaţă dorit. Până aici e simplu.

Problema apare atunci când unele întreprinderi declară că îşi asumă responsabilitatea pe plan social şi întreprind diverse măsuri prin care să contribuie la îmbunătăţirea societăţii în care activează şi care îi asigură baza de clienţi. De exemplu, aici, Cosmote arată cu ce contribuie efectiv în scopul ameliorării condiţiilor de viaţă din societatea românească.

Apoi deschidem televizorul şi vedem un spot în care un tânăr domn, un pepelar (un fel de Pepe wanabie), se pregăteşte în genunchi să ceară mâna unei piţipoance de soi, dintr-aia cu aur veritabil pe ea. Dintr-o dată, îi sună telefonul şi află că a câştigat jdemii de euroi... Ştirea îl face să renunţe la atitudinea umilă şi, cu un aer impertinent, să îi spună fetei „Ia cere-mă tu!”. Filmuleţul nu este încă disponibil pe net, sau nu l-am găsit eu.

Practic, se arată că valoarea supremă a tipului de client căutat este banul, mai presus de căsătorie, de respect, de iubire. Poate unii au râs, poate alţii au schiţat un zâmbet amar. Cu siguranţă însă că mulţi pepelari s-au ideintificat cu personajul din reclamă şi şi-au cumpărat produsul respectiv - o cartela reîncărcabilă care promite o tragere la sorţi.

O altă societate comercială care comunică foarte des prin reclame este Petrom. De data asta, nici măcar nu e vorba de reclame la produsele sau serviciile sale, ci o comunicare pe marginea unor principii şi valori din păcate uitate de o mare parte a populaţiei. Iată şi reclamele:

Justiţia română, condamnată în lipsă

Având în vedere că un email scris de mine pe o listă de discuţii cu acces restrâns a ajuns ciuntit şi deformat în presă, îl voi publica aici în întregime pentru a evita orice confuzie ulterioară. Referinţa la articolul apărut în presă este făcută la finalul textului. Din fericire, respectivul ziar are un tiraj de tot râsul, probabil datorită calităţii angajaţilor. Iată textul:

Privesc de câteva zile scandalul revoltei "puterii" judecătoreşti. Mi-a plăcut foarte mult chestiunea ridicata de Liviu: oare acest protest va influenta cu ceva mersul economiei româneşti? Sau va arata "pe deplin" inutilitatea acesteia?

Guvernul invocă lipsa banilor din cauză de "criza" ca să taie salariile în sectorul public. În sectorul privat s-au tăiat singure. Judecătorii invoca, vorba lui Costel, un statut financiar similar puterii executive *centrale*, deşi ecourile unei hotărâri judecătoreşti de la Judecătoria Răducăneni jud. Iaşi nu ajung mai departe de livezile de cireşi unde culegeam eu cu spor ca sa strâng bani de ceas intr-o vacanta de vara :) Pentru că, "în fapt", aşa e sistemul, sistem unde, nu-i aşa, judecătorii sunt o putere.

Să o luam "metodic". De unde vine criza? Cine a urmărit presa internaţională a putut înţelege fenomenul: evoluţia mecanismelor financiare la nivel internaţional a făcut ca ORICE sa poată fi transformat în bani. Inclusiv pierderile. Printr-un mecanism numit, în Franţa, "titrisation", orice tip de creanţă era transformată într-un titlu care putea fi tranzacţionat pe piaţa de obligaţiuni. Complexitatea acestui mecanism financiar a făcut ca "investitorii" care cumpărau astfel de titluri să nu mai ştie pe ce bază au fost create, deci să nu ştie ce riscuri îşi asumă. În momentul prăbuşirii bulei imobiliare în State (care creştea pe principiul: noi oricum îţi dăm credit pentru că, indiferent daca tu plăteşti sau nu, valoarea casei oricum va creşte si noi vom avea de unde să ne recuperăm banii), lumea a început să îşi dea seama că titlurile de valoare pe care le deţineau încep să se topească, să îşi piardă din valoare. Problema era însa alta: nimeni nu ştia CU CÂT se diminua valoarea acestui patrimoniu, întrucât nu se mai ştia ce creanţe intraseră în alcătuirea lor şi totul se întâmpla foarte repede. Gravitatea fenomenului a fost generată de faptul că multe bănci au decis să includă în capitalul lor social astfel de titluri, or capacitatea unei bănci de a acorda împrumuturi este direct proporţională cu valoarea capitalului social şi a activelor cu care îşi garantează supravieţuirea în caz de nerambursare. Or în situaţia actuală, băncile nici măcar nu mai ştiau la cât se ridică propriul patrimoniu, capital social inclus (fără a mai vorbi de valoarea garanţiilor, de exemplu). Asta a dus la stoparea creditării şi la blocajul financiar care a determinat falimente si alte probleme.

În prezent, pagubele provocate de instrumentele de investiţie toxice sunt clare şi toata lumea ştie de la ce bază porneşte. Băncile care nu au putut supravieţui s-au închis sau au fost ajutate de state şamd. De aceea se întrevede o repornire a economiei. Justiţia şi-a adus contribuţia la asanarea economiei prin procese rapide şi decizii echitabile (adică la acelaşi tip de litigiu, acelaşi tip de soluţie).

Ce legătură are acest fenomen cu România? Singura legătură este bula imobiliară, care s-a prăbuşit şi la noi ca şi în celelalte ţări. Această prăbuşire a dus la reevaluarea garanţiilor luate de bănci pentru credite şi la blocajul creditării pentru că nimeni nu mai ştie cât mai valorează o garanţie în astfel de condiţii. Firmele au avut de suferit din cauza lipsei creditării, şi de aici mai puţine venituri la stat. În momentul de faţă, creditarea ar putea reporni, dar nu prea mai ai cu cine: cele câteva firme care fac cu adevărat afaceri nu au pondere atât de mare la bugetul statului pe cât avea sectorul imobiliar înainte de criză, de aici falsa impresie înainte că "economia duduie" şi că, de fapt, am avea vreo economie în afară de importuri şi comerţ în general. De aici, mai putini bani la buget, bani care, după cum vedeţi, sunt şi foarte bine drămuiţi: avem, de exemplu, un minister al turismului, deşi în Franţa, de exemplu, nu există decât un secretar de stat care, printre altele, se ocupă şi de turism... şi ce turism este în Franţa raportat la Ro...
Acum, trăim pe credit. Internaţional. Până la alegeri. După, aceste credite vor trebui rambursate. Este foarte probabil să se repete scenariul din 1997, când preţul dolarului s-a dublat în urma dezastrului lăsat de guvernul PDSR înainte de alegeri. Ce-i de făcut?

O modalitate foarte eficientă de a stimula activitatea economică în astfel de condiţii este prezenţa (sau realizarea) unei infrastructuri care să uşureze activitatea de investiţii.

Şi aici ajungem la o foarte gravă cauză a situaţiei actuale.

Infrastructura din România este la pământ. Faceţi un calcul simplu: adunaţi bugetele ministerului transporturilor în cei 20 de ani care s-au scurs de la loviluţie. Trageţi linie şi vedeţi ce s-a construit de banii ăştia: câţi km de autostradă (eu ştiu de vreo 4 pe durata guv. Tăriceanu), câte aeroporturi (dar atenţie, vorbesc de banii de la bugetul central nu de cei ai CJ), câte porturi, câţi km de cale ferată. Intuiţi probabil răspunsul: vreo zero. Azi trenul face mai mult decât pe vremea împuşcatului între Iaşi şi Bucureşti. Probabil din cauză că s-a construit ceva cale de rulare şi e distanţa mai lungă... Pe de altă parte, vedeţi ce profituri înregistrează firmele de infrastructură şi ce se vede în urma lor (câte un Bugatti, vile, dar zero infrastructură). Văzând aceste rezultate, veţi avea dimensiunea furtului instituţionalizat. Veţi vedea de ce în ţări civilizate marile averi se clădesc în câteva generaţii, iar la noi doar în ultimii ani. La noi însă, statul de drept cu sporuri şi aroganţă îţi spune că eşti prost, că albul e negru şi negrul e alb. Şi nimeni nu e vinovat de nimic, toţi sunt nişte feţi frumoşi, de la Iliescu şi până la primarii superbogaţi din comunele sărăcite de corupţie.

Unde a fost JUSTIŢIA în tot acest timp? De ce crede JUSTIŢIA că merită statutul de PUTERE ÎN STAT? A luptat prin ceva ca să şi-l câştige? Se văd pe undeva victimele luptei între JUSTIŢIE şi EXECUTIV, de exemplu? Vreun corupt condamnat? Până una-alta, cele mai rapide procese au fost cele de recuperare a sporurilor. Deci se poate. Dar pentru omul de rând, care este victima ZI DE ZI a furtului instituţionalizat, ce a făcut JUSTIŢIA? Ştie JUSTIŢIA română că în România mor în accidente rutiere cam 60% din câţi mor în Franţa, deşi ei au o populaţie triplă şi de muulte ori mai mulţi km de drumuri şi mai multe maşini? Ştie Justiţia că aceşti morţi sunt atât de mulţi din cauza lipsei infrastructurii? Adică aia plătită dar inexistentă. Adică furată. Ştie JUSTIŢIA câţi oameni mor cu zile în spitale din cauza furtului instituţionalizat şi a sistemului şpăgar din sectorul sanitar? Ce a făcut JUSTIŢIA faţă de oamenii "obişnuiţi" ca să merite un statut superior acestora şi bani mai mulţi?

Va spun eu ce a făcut: şi-a furat singură căciula. Acum a "constatat" lipsa căciulii şi caută hoţul.

Degeaba arată cu degetul spre "clasa politică". Aia nu e politică. Politica presupune să ai grijă de "treburile cetăţii", nu de propriul buzunar. Politica presupune partide care să se confrunte în abordări diferite ale aceleiaşi probleme (mai liberale, mai sociale etc.) astfel încât oamenii să poată vota, şi nu găşti care să alterneze la ciolan în dispreţul celor la a căror bunăstare ar trebui sa vegheze. Cu o astfel de "clasă politică", singura speranţă raţională a omului de rând este JUSTIŢIA, care însa nu răspunde la apelul disperat.

Rămaşi singuri pe tarla, "politicienii" taie de unde pot ca să le rămână lor. Asta e criza în România: nu mai este de furat, şi trebuie tăiat de undeva. Iar justiţia este şi ea, cum a fost şi până acum, în aceeaşi oală cu "ceilalţi".

Păcat de naivii care au intrat în sistemul judiciar cu vise de justiţie. Cred că ei sunt acum singura speranţă. Cât despre ceilalţi... Îmi spunea cândva un amic procuror : ce pot să fac? să mă piş împotriva vântului? Am văzut magistraţi serioşi, oameni care pun suflet şi cedează psihic din cauza presiunii. Am văzut şi magistraţi care cumpărau parfumuri "de la hoţi" în propriul birou sau care se mândreau cu asta. Am văzut magistraţi care munceau pe brânci şi citeau presă juridică străină şi magistraţi care erau plecaţi la coafor în timpul programului, am văzut magistraţi vorbind cu avocaţi (dintr-aia vechi, cu experienţă, căutaţi de clienţi tocmai pentru "experienţa" lor) despre procese şi compoziţia completelor, pe vremea când nu se trăgea la sorţi. Şi am văzut cum cu o ciocolată pe lună la arhivă eşti luat primul la dosare în dauna justiţiabilului care a făcut zeci de km şi care îşi aşteaptă rândul....

Asta este PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ în toată splendoarea ei. Acum cere rejudecare şi ameninţă cu greva foamei în faţa instanţelor guvernului. Poate se trezeşte coana justiţica. Ar fi cazul.

Văd acum în emailul dlui [judecător]: "Nu cerem nimic altceva decât: păstraţi puterile echilibrate (eventul coborând secretarul de stat la 3,60 cât se propune pentru judecătorul de judecătorie)". Domnule [judecător], cu tot respectul, atunci când eşti (sau te consideri) egal cu o altă putere, nu îi ceri sa păstreze echilibrul, ci contrabalansezi. Spre exemplu, primenind executivul ca să fure mai puţin şi "sa se dea ca să ajungă la toţi, până în fund la domnu' ". Americanii i-au zis "checks and balances", înfierând conceptul de "separaţia puterilor".

Şi acum articolul din Curierul Naţional. Este pblicat şi în varianta tipărită din 4 septembrie 2009. Comentariul îmi aparţine.

Azi am avut vizita medicală anuală şi, cu ocazia asta, am aflat cu oarece haz, că sufăr de Multiple Personality Disorder (MPD). Iată şi de ce: http://www.curierulnational.ro/Opinii/2009-09-04/
Potrivit acestui text, procurorii şi judecătorii comentează despre criză şi proteste şi consecinţele acestora. Urmează citat din emailul meu. Apoi, sursa citată (recte moa) explică de unde vine criza. "Pe de altă parte, alţi magistraţi se întreabă, retoric, ce legătură are acest fenomen cu România.", continua textul din ziar. Şi dă-i cu citat din emailul meu. Apoi se "fură căciula" în alt citat, unde "se întreabă şi îşi răspunde un alt magistrat". În continuare, "magistraţii spun", apoi "notează un procuror", apoi este citată "concluzia unora", "completează un coleg" şi "comentează un alt coleg magistrat", toate fiind, de fapt, citate din emailul meu. Textul mai cuprinde, însă, şi un citat care ar aparţine unei judecătoare, deşi după melanjul de mai sus nu mai ştii ce sa crezi.

Expresia «hecks and balances» este, totuşi, o contribuţie originală a autorului, care nu se semnează. What the heck!

PS. Articolul a fost şters din versiunea online a ziarului în după-amiaza publicării. Voi reveni cu un screen print, şi mai târziu poate chiar cu o fotografie a versiunii tipărite.

PS2. Articolul a reapărut la adresa http://www.curierulnational.ro/Opinii/2009-09-04/Doamna+oarba+este+in+greva
Comentariile au fost şterse iar, în ceea ce priveşte conţinutul, textul pare uşor modificat, dar nu în chestiunile esenţiale. Cea mai importantă modificare este numele autorului: Mediafax.

Navigare. Conjugarea verbului?

Nevoit să mă trezesc foarte de dimineaţă, am avut timp să văd diverse ştiri şi emisiuni în reluare. Câteva chestii interesante:

Primarul Mazăre se dă în bărci de Formula 1. Nu oricum, ci în întrecere cu un elicopter (ştirile Antenei 3). Adică are ambiţia să prindă avioane.

Tot de la Antena 3: un „reporter la faţa locului” vorbea despre nu ştiu ce festival medieval unde „va fi prezent nimeni altul decât folchistul maramureşean Ducu Bertzi”. Se cunoaşte că lipsesc de multă vreme, nu ştiam că între timp au plecat toţi ceilalţi şi a rămas singura vedetă.

Un dobitoc cunoscut drept "cel mai mare imitator al lui Michael Jackson" declară, cu ocazia împlinii a 51 de ani de la naşterea artistului, că este la a doua generaţie de fani MJ, iar dacă va avea un fiu îl va numi cu siguranţă Michael şi îl va face un alt mare imitator MJ... cred că serviciile sociale au intrat deja în alertă.

În reluare pe Antena 3, la emisiunea Yacht Life, a fost invitată Ileana Pescariu. Las la o parte orice comentariu legat de fiţele dâmboviţene ale doamnei, un succes recunoscut în meseria dumneaei (o adevărată capacitate, dacă observăm ascensiunea rapidă), dar mă voi lega de prestaţia ei în emisiune. Pentru context, emisiunea este foarte interesantă, mai ales pentru cine visează să cutreiere mările sau măcar să viziteze diverse staţiuni mai deosebite, şi are câteodată invitaţi serioşi, gen Maia Morgenstern... A povestit şi doamna Pescariu ceva interesant: cum a călătorit dumneaei în insulele Canare (parcă) cu un vapor de croazieră cu 14 punţi, supermarcheturi... şi cum vedea în fiecare dimineaţă un alt port. Crezând că poate concura limbajul marinăresc al skipperului cu ceva „terminologie” din jargonul publicitar, unde doamna este specialistă, bagă un cuvânt în engleză şi două abrevieri. Zaharescu, unul dintre prezentatorii emisiunii, o întreabă la final, când invitata era la timonă: „Navigare? Cum e?” Diva răspunde: „Conjugarea verbului?”. Eu unul nu prea mi-aş lăsa banii de publicitate pe mâna doamnei. Sau mai ştii? poate doamna gândeşte în italiană...

Joc de glezne în capitala culturii... arheologice

Acum vreo săptămână, oraşul Iaşi a fosst zguduit din Themeli. Primarul Nichita a aplecat urechea la necazurile tătărăşenilor!

Aflat în vizită de lucru pe unul din ruinele şantierele din oraş, domnul primar a îmbrăcat încă o dată tricoul populismului şi a făcut un gest măreţ pentru oraş: şi-a pus mâinile în cap.

Până se va mai scărpina primarele nostru întru găsirea soluţiei salvatoare, eu zic să faceţi ce face primarul, nu ce spune dumnealui.

Respectiv, dacă aveţi bani, să vă luaţi şi voi, din banii voştri, o maşină cu televizor, care să vă ocupe timpul pierdut în ambuteiaje, aşa cum a făcut şi domnul Nichita, dar din banii voştri.

În cazul (cel mai probabil) în care nu aveţi aceşti bani (pentru că, printre altele, i-aţi dat pe taxe), nu vă mai rămâne decât înghiţitul în sec în loc de exprimarea unui protest coerent şi activitatea fizică în locul mersului cu maşina. Deci ciocul mic şi joc de glezne. Hai POLI!

PS: imaginea este rezultatul unui colaj din cel puţin şapte surse, cea mai importantă fiind de aici.